Media

03.04.2009 O eleva a Colegiului “Racovita” primeste bursa lunara din partea unei femei de afaceri din Bucuresti

O eleva a Colegiului „Racovita” primeste bursa lunara din partea unei femei de afaceri din Bucuresti

Roxana este inclusa in programul de burse al Fundatiei „World Vision”, intitulat „Vreau in clasa a noua”, prin care elevii fara posibilitati sint sustinuti la liceu de oameni de afaceri.

Clasa a noua este pentru multi dintre noi o simpla etapa care ne ajuta sa ajungem la studiile superioare. Sint insa in judet suficienti copii, mai ales din mediul rural, care chiar isi pun problema daca mai au posibilitatea sa studieze dupa cele opt clase. Desi inteligenti, lipsa banilor este un mare impediment pentru ei.
Burse precum cele oferita de Asociatia „pro Ruralis” si de Fundatia World Vision ii indeamna pe elevii fara posibilitati sa viseze ca ar putea ajunge intr-o buna zi sa studieze la licee bune din Iasi.

Roxana este una dinte bursierele World Vision din cadrul programului „Vreau in clasa a noua”. Fata din Vladeni, invata acum la Colegiul „Emil Racovita” si este sustinuta la scoala de un sponsor individual. „Am avut o perioada mai grea la inceput, sa ma obisnuiesc cu profesorii, dar am trecut peste asta”, spune Roxana, ajutata si de cei de la fundatie care organizeaza saptaminal intilniri si activitati cu toti bursierii.

Mai mult, copiii se ajuta intre ei si la teme, daca au nevoie. Roxana locuieste in Iasi, intr-o garsoniera, impreuna cu tatal si o verisoara. Mama si surioara mai mica au ramas in Vladeni. „Mi-e dor si imi place sa merg acasa, dar nu pot chiar foarte des. In timpul liber imi place sa ma joc pe calculator sau sa ma intilnesc cu prietenii”, a mai spus Roxana.

Situatia ei scolara este monitorizata treptat, iar ea ii trimite sponsorului scrisori periodice despre familia ei, despre situatia scolara sau cu ocazia sarbatorilor. Costurile lunare necesare sustinerii unui copil la liceu prin Proiectul «Vreau in clasa a noua» sint de 250 RON.

„In cazul in care un donator nu poate acoperi intreaga suma, acesta poate opta pentru plata a minim 100 RON, urmind ca Organizatia World Vision Romania sa desfasoare activitati aditionale de stringere de fonduri pentru completarea diferentei”, a declarat Mirela Savu Slusaru, asistent PR si comunicare in cadrul World Vision Iasi.
Pe Roxana o ajuta sa mearga la scoala o familie tinara din Bucuresti. „Eu si sotul meu spijinim doi copii in cadrul programului Vreau in clasa a 9-a: pe Roxana si pe un alt baietel, din judetul Vilcea. Mi-am dorit sa ajut un copil din Moldova pentru ca bunicii si parintii mei sint din Moldova. Eu insami am copilarit in Birlad pina la virsta la care am mers la scoala si apoi tot in Moldova mi-am petrecut majoritatea vacantelor. Am dorit sa ajut macar un copil, sa fiu eu «norocul» lui, sa aiba si el parte de sansa de a-si continua studiile”, a declarat Gabriela Lungu, sponsorul Roxanei.

Femeia lucreaza in domeniul comunicarii, la o firma specializata in consultanta de imagine si se mindreste cu cei 7 copii ai sai. „Doi nepoti, trei fini si cei doi copii din programul World Vision”, a incheiat Gabriela Lungu.

In programul „Vreau in clasa a noua” sint implicati 77 de elevi ieseni si alti 150 asteapta sa primeasca un sponsor.

(03.04.2009, Ioana POPA)