Noutati

Burse Rotary Academica pentru 2 studente provenite din Pro Ruralis

Intenția de a sprijini financiar pe tinerii absolvenți de liceu, pe parcursul studiilor superioare, s-a materializat prin inițiativa Club Rotary Iași Curtea Domnească, care (pe lângă bursele acordate elevilor din Pro Ruralis) a mai întins o mână de ajutor elevilor din ultimul an de liceu și studenților (anul 1 și 2 de facultate), cu situație financiară modestă.

Acest parteneriat pentru educație a primit denumirea de BURSELE ROTARY ACADEMICA. Toți tinerii care au aplicat, au fost admiși pe baza unor criterii de eligibilitate, dar și prin împărtășirea unui set de principii și valori ROTARY: onestitate, perseverență,asumarea responsabilităților, lucrul în echipă,implicare și altruism.

Bursierii beneficiază de Programul de mentorat, adică , fiecare student va avea un mentor care îl va îndruma și sprijini, atât în activitățile școlare cât și extrașcolare, pe toată perioada în care studentul se află în programul Burselor Rotary Academica.

Dintre absolventele Pro Ruralis, beneficiază de această bursă două studente:
-Baciu Simona,studentă în anul I la Facultatea de Medicină , Iași;
-Tudose Georgiana, studentă în anul 2 la Automatizări și Calculatoare.

Cu certitudine, cele două studente își pot asigura costurile aferente facultății: cazare în cămin, masa la cantină, cărți și manuale de studiu, tabere de studiu și alte cheltuieli.

Mulțumim membrilor Club Rotary Iași pentru acest gest absolut excepțional!