Proiectul a fost inițiat în anul scolar 2001-2002 de către „Ziarul de Iași”, fiind realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași. Această idee a aparținut redactorului șef al Grupului de Presă Medianet, Toni Hrițac și inspectorului școlar general Mihai Dumitriu.
Unul dintre membrii fondatori, prof. Victor Geangalău a înființat tot în anul 2001, cu ajutorul Ziarului de Iași, Asociația „Pro Ruralis” și gestionat proiectul până în anul 2016, conducerea fiind preluata ulterior de către prof. Dorina Hoțoleanu.
Prin proiectul „Burse pentru elevi din mediu rural cu coeficient de inteligență superior proveniți din familii defavorizate din mediul rural”, pentru prima dată în România, comunitatea a participat, în mod direct, la rezolvarea unei probleme ce părea până atunci, fără soluție: salvarea de la ignoranță a câtorva dintre cei mai buni copii de la țară și facilitarea accesului lor la o educație de calitate care, din cauza sărăciei familiilor de proveniență, le era refuzată.
În urma unei intense campanii mediatice, mai mulți oameni de afaceri și șefi de instituții publice din Iași s-au oferit să participe la proiect, dăruind burse ( în prezent, pentru anul școlar 2024 – 2025, valoarea unei burse este de 1300 Euro pe an scolar de elev), reprezentând contravaloarea minimă a cheltuielilor de masă și cazare.
În vederea susținerii proiectului s-a înfiintat Asociația „PRO RURALIS” Iași cu 11 membri fondatori, cuprinzând principalele instituții publice prin reprezentanții lor, o organizație non profit, oameni de afaceri și persoane particulare.
Asociația „PRO RURALIS” Iași functionează legal pe teritoriul României, fiind conform Statutului „o organizație de persoane fizice și juridice, neguvernamentală, fără scop patrimonial, autonomă și apolitică cu personalitate juridică”. În același timp, acordă copilului dreptul de a-și exprima opinia în orice chestiune sau procedură care îl afecteaza, (respectând direct articolul 12 al Convenției cu Privire la Drepturile Copilului, adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în noiembrie 1989).
Scopurile asociației sunt de a selecta elevii, de a colecta și gestiona fondurile, de a achita toate costurile legate de cazarea și masa elevilor înscriși în program, de a asigura integritatea elevilor, de a-i monitoriza și susține pe parcursul studiilor, de a prezenta sponsorilor rapoarte periodice privind cheltuielile efectuate, precum și de a atrage alți sponsori, pentru ca în fiecare an, atât copii înscriși deja în program, cât și alți copii din mediu rural ieșean, inteligenți dar săraci, să poata studia la școli de elită din municipiul Iași. Elevii selectați în cadrul programului sunt școlarizați începând din clasa a V-a și până la finalul clasei a XII-a.
Obiectivele proiectului se încadrează în „Strategia de dezvoltare a zonelor defavorizate” preconizată de Consiliul Județean Iași, Ministerul Educației Cercetării și Tineretului și Guvernul României, dar Asociația nu primește nici un fel de sprijin guvernamental.
Îndemnul sponsorilor este: „Merită să investim în ei și în sufletele lor, merită să îi încurajăm în aspirațiile lor inocente, pentru că ei vor fi oamenii viitorului, pilonii pe care se va construi societatea romanească de mâine”.
Vă invităm să vizionați două filme documentar realizate de către echipa TVR Iași în anii 2017 și 2018, realizatori – Cristina Țirică și Carmen Olaru
De asemenea, pe 29 mai 2024, Toni Hrițac, redactor șef la Ziarul de Iași și inițiatorul proiectului Pro Ruralis, a intrat în cursa pentru desemnarea ”Omului Anului”, o inițiativă a televiziunii Naționale Române. Puteți citi aici detalii despre această nominalizare.